Stabilindu-mă de mai mulți ani în Budapesta, mi-am creat un bun obicei de a merge anual să-mi potolesc dorul de România, poposind la una sau chiar două mănăstiri, unde să-mi pot încărca sufletul duhovnicește. Poate că ultimii zece ani din țara mea pe care i-am trăit în preajma unei mănăstiri au avut o influență deosebită asupra sufletului meu în care am strâns bucurie lăuntrică și multă încărcătură pozitivă.
Împărtășind adesea aceste trăiri cu membrii comunității de români și chiar cu preoții din Ungaria, mi-am dorit din ce în ce mai mult ca și acești oameni să se poată întări și mai mult în credința lor, așa cum mi s-a întâmplat și mie odată cu trecerea anilor. Așa mi-a încolțit ideea de a organiza pelerinaje la cât mai multe mănăstiri din România, iar propunerea mea a fost primită cu foarte multă bucurie și entuziasm atât de credincioși, cât și de preotul paroh al Parohiei Ortodoxe Române din Budapesta, care ne-a însoțit și ne-a sprijinit și financiar.
Primul pelerinaj l-am organizat anul trecut cu un grup de opt persoane care s-au arătat a fi dornice de a cunoaște mai bine credința neamului românesc, istoria lui și frumusețile plaiurilor din țara-mamă, așa că pe parcursul a cinci zile am vizitat zece mănăstiri din Banat, Caraș-Severin și Mehedinți. Experiența minunată din anul 2015 am reeditat-o anul acesta împreună cu aceleași opt persoane, cărora li s-au alăturat alte două.
Am pornit împreună la drum în luna iunie cu aceeași dorință și dragoste în suflet pentru Dumnezeu și pentru pelerini, cu mai mult curaj și cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, Episcopul Românilor Ortodocși din Ungaria. De această dată am parcurs în nouă zile un traseu de 2550 km, ocazie cu care am poposit la mai multe mănăstiri, găsindu-ne răgaz și pentru a vizita o serie de obiective turistice de importanță istorică și culturală dar și cele mai pitorești drumuri cu chei, peșteri, defilee, lacuri naturale și de acumulare. Periplul nostru duhovnicesc a început într-o dimineață de 24 iunie când am pornit din Budapesta spre România cu dorul de a descoperi cât mai mult din spiritualitatea neamului nostru.
Primul popas l-am făcut la Mănăstirea Sfântul Nectarie din Caraș-Severin, o mănăstire nouă, singura din provincie care adăpostește părticele din moaștele Sfântului Nectarie din Eghina(Grecia), am continuat apoi cu Mănăstirea Piatra Scrisă, un sfânt lăcaș destul de vechi construit în stânca muntelui, după care am vizitat stațiunea Băile Herculane, cu renumitele sale ape tămăduitoare cunoscute încă din vremea romanilor pentru proprietățile lor tămăduitoare. Ne-am continuat drumul spre municipiul Orșova din județul Mehedinți, având ocazia să descoperim și minunata Mănăstire Mraconia din spectaculosul Defileu al Dunării, în zona Cazanelor. Timp de două zile cât am fost găzduiți la Mănăstirea Sfânta Ana din Orșova, am avut ocazia să admirăm peisajul de poveste dar și să participăm, duminică, 25 iunie la Sfânta Liturghie oficiată de preotul paroh de aici împreună cu părintele Marius Maghiaru, însoțitorul și ghidul nostru spiritual pe tot parcursul acestui pelerinaj.
Am lăsat în urmă aceste plaiuri mirifice și oamenii lor atât de amabili pentru a porni către alte locuri sfințite de această dată de urmele voievozilor și ale sfinților români, către Tismana pe urmele Sântului Nicodim. În drum spre Valea Jiului spre Mănăstirea Lainici, întregul grup de pelerini a fost de acord că merită să rezervăm un timp și pentru a pătrunde în atmosfera aleasă a Casei Memoriale a lui Constantin Brâncuși din satul gorjan Hobița, pentru ca mai apoi, vizitând complexul de la Târgu-Jiu din parcul ce-i poartă numele, să înțelegem altfel lucrările monumentale de aici cioplite în piatră (Poarta Sărutului, Masa Tăcerii, Coloana Infinitului).
Și după toată această încărcătură sufletească pe urmele românilor noștri de poveste, cu emoție și bucurie aveam să mai punem o picătură de credință prin participarea la slujba miezonopticii alături de monahii Mănăstirii Lainici. Mănăstirile Crasna și Polovragi, apoi Cheile Oltețului, Peștera Polovragi cu frumusețile, istoricul și particularitățile ei, toate acestea deveneau preambulul unui alt tablou duhovnicesc conturat de stilul domnitorului nostru martir, Constantin Brâncoveanu, cel care avea să marcheze o epocă prin arhitectura bisericească promovată în cu trei secole în urmă, arhitectură descoperită și admirată și de noi în sfinte lăcașuri de închinare precum: Hurezi, Bistrița, Surpatele, Arnota, Govora și Mănăstirea dintr-un Lemn.
Arnota, sfântă mănăstire construită de domnitorul Matei Basarab, loc în care este și înmormântat, ne-a oferit privilegiul de a participa la o aleasă slujbă a Vecerniei, moment pe care pelerinii l-au descris ca fiind unul aparte, în care au simțit prezența Duhului Sfânt și încărcătura duhovnicească, un loc ce ne-a găzduit desprins parcă de lume, de la a cărui altitudine simțeai mai aproape prezența lui Dumnezeu.
Despre trăiri emoționante și duhovnicești pot da mărturie cu referire la întâlnirea cu Arhimandritul Veniamin Micle de la mănăstirea Bistrița, pe care l-am cunoscut cu câțiva ani în urmă și pe care l-am regăsit în fața sfântului altar unde ne-a binecuvântat pe toți și ne-a citit rugăciuni. Sunt clipe unice despre care pelerinii au mărturisit că s-au simțit mai curățiți sufletește și mai puternici, având prijejul de a se putea închina și la moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul aflate aici, la Bistrița.
De la Govora, unde aflam între altele și despre ,,Pravila de la Govora” , ce s-a tipărit aici, și pe care o vom găsi în original într-o altă mănăstire din România, străbatem mai departe orașul Râmnicu Vâlcea și ajungem pe Valea Oltului, la Cozia, cunoscută ctitorie a lui Mircea Cel Bătrân, mănăstire în care își duce somnul de veci. După Vecernie avem ocazia să ne plimbăm și să admirăm frumusețea stațiunii Căciulata dar și Valea Oltului, Castrul Roman, Barajul și una dintre cele mai frumoase și moderne baze de tratament deschisă în această primăvară.
Odată ce ne cazăm aici, la Cozia, pentru mine personal emoțiile încep să crească din ce în ce mai mult, la grija organizării următoarelor zile în care se prefigurează un drum mai sinuos cu locuri foarte frumoase, doar de mine străbătute cândva, se adaugă emoțiile revederii destinațiilor în care îmi petreceam cu familia, vacanțe și concedii de neuitat, înainte de a părăsi țara.
După slujba de dimineață aveam să părăsim cu greu și cu nostalgie Valea Oltului, asta nu înainte de a poposi pentru câteva clipe la Mănăstirea Turnu, despre care părintele Maghiaru își amintea că o vizitase în copilărie, și la Mănăstirea Ostrov din mijlocul Oltului. Cu astfel de imagini în minte și mai cu seamă în suflet, trecem dealul pentru a ajunge la Curtea de Argeș. Aici mă cuprind din nou emoții de nestăpânit datorită reîntâlnirii cu aceste plaiuri în care am trăit în ultimii zece ani dinaintea plecării definitive din țară, în 1988. Aici aveam să mă bucur încă odată că visul de a putea organiza astfel de pelerinaje pentru membrii comunității de români din Budapesta se împlinise. Mulțumesc Bunului Dumnezeu și Măicuței Sfinte că mi-au ascultat rugăciunile!
După ce vizităm mănăstirea și ne închinăm la moaștele Sfintei Filofteia ne îndreptăm spre Câmpulung, pentru a descoperi alte două mănăstiri din judetul Arges: Corbii de Piatră și Robaia. Ne întorcem pentru cazare și odihnă la Curtea de Argeș, iar eu savurez o splendidă revedere cu foștii colegi, după 28 de ani de absență, după care gândul îmi zboară din nou la următoarea zi pentru că urmează să parcurgem un traseu de munte unic și spectaculos dar și dificil pentru orice conducător-auto – Transfăgărășanul.
Odată cu ivirea zorilor ne pregătim de drum și după ce parcurgem o distanță considerabilă facem prima oprire într-o comună argeșeană construită de Antonescu, ce găzduiește o mănăstire nouă și un muzeu de custume populare și picturi inspirate din zona Argeșului și Muscelului, pe care le-am admirat, apreciat și fotografiat. Și din nou emoțiile au pus stăpânire pe sufletul meu, amintirile au început să iasă din nou la suprafață, așa că nu am rezistat să nu intru pentru câteva minute în școala în care am predat matematica timp de cinci ani, și unde aveam să aflu că actualul director, care mi-a fost elev, urmase și el tot facultatea de matematică.
Dar toate trec și rămân în urmă, întocmai ca și drumul pe care-l parcurgem, odată cu peisajul spectaculos care rămâne și el în urma noastră, întâlnim Cetatea Poenari, a lui Vlad Țepes, dar nimeni nu se încumetă să urce cele 1440 de trepte, așa că ne oprim și o admirăm de jos. Urcăm apoi un drum pe cât de periculos, pe atât de frumos, stânci și pe o parte și pe alta, curbe, serpentine. Cu Doamne Ajută! continuu în gând, îmi îndem pelerinii să privească și să fotografieze din mers pentru că nu putem opri, și ajungem la Barajul Vidraru. Aici facem un popas pentru admira și regretăm că nu putem urca la statuia electricității datorită unor probleme tehnice.
Urcăm și tot urcăm Munții Făgărașului într-un peisaj deosebit de frumos și iată-ne ajunși la Piscul Negru unde vizităm în mare grabă o mănăstire nouă, cu o pictură aparte, purtând hramul , Sfântul Ilie”. În aceste locuri vremea este capricioasă și se schimbă extrem de repede încât norii și ceața pot acoperi pe nesimțite totul în jur. Noi avem însă șansa de a prinde vreme bună până la Bâlea Lac și reușim să facem și mici opriri pentru a admira și a fotografia cascadele care ne ies în cale. Odată ajunși la Bâlea-Lac avem prilejul să ne bucurăm de priveliștea desprinsă parcă dintr-un colt de rai, dar și biserica de gheață din zonă, care acum era de sticlă.
O ploaie rapidă de vară ne-a grăbit și ne-a făcut să ne continuăm drumul în coborâre spre Bâlea-Cascadă, dar din cauza ploii decidem să nu oprim, așa încât hotărâm că rămâne pentru , data viitoare”(sper sa fie! ). Încep să respir mai ușurată, îmi spun în gând Doamne și Măicuță îți mulțumesc că am trecut cu bine, dar ajutați-mă până la capăt!
Gândul îmi este în continuare la pelerinii mei dragi și mă rog în continuare să reziste și să aibă răbdare până la capăt. Era începutul drrumului de întoarcere spre casă și, având experiența anului precedent, știam că majoritatea își pierd răbdarea datorită oboselii acumulate, iar eu cu încăpățânare îmi doream să nu scap nimic din proiectul pe care nu l-am facut cunoscut de la început. Ajungem în comuna Cârțișoara și nu putem trece pe lângă casa lui Badea Cârțan, vestitul țăran român care a ajuns pe jos la Roma, ,,dacul desprins de pe Columna lui Traian”. Suntem în județul Sibiu și găsim răgaz să trecem și pe la Mănăstirea Cârțișoara, o mănăstire nouă de maici, construită de un nepot a cunoscutului Duhovnic Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc, o mănăstire unde se simte că se păstrează cu mare strictețe regulile monahale, de către toți cei care-i trec pragul, dar se simte și puterea Duhului Sfânt.
Ne îndreptăm apoi cu nerăbdare și spre mănăstirea unde au slujit și se găsesc mormintele unor mari ierarhi și duhovnici ardeleni, binecunoscuți de toți creștinii – Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus .
Am simțit putere duhovnicească în fiecare centimetru de pământ pe care-l călcam în fiecare particulă din aer, cu gândul la Părintele Arsenie Boca, ÎPS Antonie Plămădeală, ÎPS Nicolae Bălan și Arhim.Teofil Părăian și bineânțeles a Sfinților Brâncoveni. Aici ne-a fost prezentat foarte frumos muzeul de icoane și cărți vechi al mănăstirii, ca și biblioteca imensă a mănăstirii. Dintre icoane de remarcat, singura icoană a Părintelui Arsenie Boca, iar dintre cărți ,,Pravila de la Govora” în original.
Ne îndreptăm spre ultima mănăstire unde vom fi cazați în ultima noapte a pelerinajului, noaptea a opta și simt că deja pelerinii mei sunt tot mai obosiți și mai nerăbdători, așa că îmi fac tot felul de planuri în gând. Doar o persoană mai tânără mă încurajază și se află pe acceași lungime de undă cu mine, amândouă simțim că și ultima zi a pelerinajului trebuie tratată cu seriozitate astfel încât să să mai vizităm mănăstirile din drum și încă o cetate, așa că la un moment dat chiar m-am gândit că nu le mai spun unde vom mai poposi, până nu ajungem acolo. Așa că am ajuns la Alba Iulia unde după o mică pauză ne-am îndreptat spre cetate, drum care a necesitat ceva effort, dar care a încântat pe toată lumea.
Nu după mult timp intrăm pe drumul lateral ce duce la mănăstirea Râmeți din județul Alba și simt că le-a făcut bine și au mai prins puteri pelerinii mei. Cât despre mine, nu mi-am pus o clipă problema că nu aș rezista, chiar nu simțeam oboseala, decât seara târziu.
Continuam drumul spre Cluj-Napoca și după ce trecem de Unirea îi spun șoferului să facă stânga și după 1 km oprim la poarta unei mănăstiri cu două bisericii și cu o curte plină de flori, o mănăstire pe care eu o vizitasem de mai multe ori și doream din suflet să o vadă și ceilalți. De acum, cu adevărat mi-am simțit sufletul ușurat.
Mulțumindu-i în gând lui Dumnezeu și Maicuței Sfinte că m-a ajutat să-mi îndeplinesc planul propus, am pornit spre mănăstirea mea de suflet – Mănăstirea Florești-Cluj, unde urma să ne odihnim în ultima noapte. Aici aveam să fim așteptați cu mare drag de Maica Stareță, Preot și de întreaga obște. În dimineața de 3 iulie, duminica, am pornit spre casă nu înainte de a opri și la Oradea pentru a sărbători încheierea pelerinajului, mai aveam de parcurs doar drumul până la Budapesta. Așa se încheia pelerinajul nostrum în România, cu bucurie și nădejde în faptele cele bune și bineplăcute lui Dumnezeu!
După mesajele de mulțumire primite de la pelerini, imediat ce au ajuns acasă, dar și la despărțire, mi-am dat seama că pentru fiecare în parte, pelerinajul la cele 27 de mănăstiri și 5 obiective turistice, și-a atins scopul propus. Sunt convinsă că fiecare a simțit în suflet pacea, liniștea și bucuria pe care le oferă o mănăstire, că nu sunt doar clădiri ce fac parte din Patrimoniul Național, doar cu însemnătate istorică, ci sunt lăcașuri spirituale, locuri de închinăciune și rugăciune permanentă.
Fiecare dintre noi a înțeles mai bine acum rolul rugăciunii unul pentru celălalt, văzând câți monahi se roagă pentru noi și pentru toată omenirea.
Multumirea și bucuria pelerinilor îmi dă putere de a continua această activitate în comunitate, și cu ajutorul Bunului Dumnezeu sper să reușesc în continuare.
By Șerbana Kiss-Meiroșu
